Categories:

Am început să călătoresc de când eram mica, atât părinții cât și bunicii mei m-au luat peste tot cu ei și-au împărtășit cu mine multe dintre lucrurile care le plăceau lor: plajă, munți, drumeții, sport, activități culturale. 

 

Călătorii naționale 

De-a lungul a mai mulți ani, împreună cu mama și tatăl meu vitreg am avut obiceiul de a merge vara o săptămână la plajă și o alta la munte, în general în august, când compania mamei mele se inchidea si toată lumea avea vacanțe. Cred că acest lucru a durat până la vârsta de aproximativ 12 ani. 

La plajă nu însemna să stai toată ziua pe nisip la doar trei metri de hotel sau să te miști pentru a mânca și a te întinde din nou la soare. Nici pe departe! Eram o familie foarte activă, așa că uneori luam trenul și mergeam într-o alta statiune la plajă, pentru ca apoi sa ne întoarcem la locul de cazare parcurgand pe jos kilometri de-a lungul malului mării. Seara, mergeam intai la parcul de distracții și apoi la teatrul de vară, unde se organizau concerte și tot felul de spectacole în aer liber. Îmi plăcea foarte mult atmosfera și oamenii, deși nu întotdeauna înțelegeam glumele și subtilitățile discursurilor ce aparțineau grupurilor de comedianti.  

La munte, să nu vă imaginați cumva ca făceam o plimbare de genul patru pași în sus și patru în jos prin stațiune pentru a digera mâncarea. Realitatea era că parcurgeam kilometri și faceam drumeții, chiar și cu mine care aveam doar 6-7 ani. Obișnuiam să avem o locație de bază, gen o pensiune sau un hotel simplu cu mic dejun inclus de la care plecam și apoi ne intorceam cu drag sa ne odihnim. De fapt nu am mers niciodată cu cortul sau cu altceva similar. 

Drumetiile se desfasurau, în general, pe tot parcursul zilei, cu câteva opriri pentru a mânca și  a ne odihni la prânz. Tatăl meu vitreg era însărcinat cu transportarea rucsacului cu cele necesare: haine în caz de frig sau ploaie, apă, ciocolată, semințe și fructe uscate, toate acestea nu au lipsit niciodată. Mama mea era ghidul oficial, în fiecare zi lua harta în mână (da, încă nu exista internet sau GPS) și alegea traseul pentru ziua respectivă. Majoritatea traseelor erau misto, dar mama nu întotdeauna estima corect totalul sau dificultatea traseului, fapt care a dus mai târziu la amintiri foarte amuzante. Îmi amintesc că de fiecare data cand mă plângeam că sunt obosită și că nu mai pot merge, mama scotea ciocolata și…., trucul acela nu a dat greș niciodată. 

Cu bunicii mei materni am călătorit în multe părți ale României, am vizitat locuri frumoase, bunicii îi plăceau foarte mult activitățile culturale, în schimb cu bunicul petreceam mult timp în aer liber. El m-a învățat regulile ca să pot juca fotbal, tenis, volei sau badminton, îi plăceau toate sporturile și le practica împreună cu mine. Cu amândoi am făcut excursii la munte, dar mult mai simple și mai puțin dificile decât cele făcute cu părinții mei. 

Cu bunica maternă și mama călătoream mult în diferite orașe din România pentru a urmări competiții naționale de sărituri în apă. Ambele erau implicate în domeniu de mulți ani, dar în acea perioadă erau în special arbitre și făceau parte din staff-ul de organizare. Când am crescut mai mare, m-au implicat și pe mine și asta mi-a plăcut foarte mult. M-am obișnuit cu acest mediu, cu zgomotul publicului, cu emoțiile trăite, m-am obișnuit sa vad sportivii de aproape. De fapt am crescut lângă ei, acolo, pe marginea piscinei. Așa am început să visez să plec într-o zi în străinătate pentru a vedea o competiție sportivă pe viu și dacă ar fi fost Olimpiada, ar fi fost cu atât mai bine. 

De la vârsta de 12 ani am început să practic karate și, de asemenea, să călătoresc fără familia mea. Tabere de vară, tabere de pregătire sportivă, competiții de diferite niveluri … de cele mai multe ori am plecat singura. Așa am învățat să am grijă de lucrurile mele, să am grijă de mine și chiar să am grijă de alți copii mai mici decât mine. De atunci și până am devenit majoră, cred că am mai făcut maximum cinci călătorii cu părinții mei, pentru că pe mine mă lăsau să merg cu prietenii sau colegii mei de karate, iar ei plecau separat în vacanță. 

Până la vârsta de 17 ani am călătorit doar la nivel național. Trăiam într-o țară care încă învăța ce înseamnă democrația după căderea comunismului. Plecarea în străinătate nu era ceva atat de simplu, aveam nevoie de pașapoarte și vize pentru multe țări din Europa, deoarece eram văzuți ca posibili imigranți. Ce să mai vorbim de alte continente, părea ceva de-a dreptul imposibil de realizat și atât de departe fizic.  

Familia mea avea un nivel mediu de trai și aveam cu toții o viață destul de confortabilă în România, dar sa pleci in strainatate în vacanță era scump și nu era ceva obișnuit printre oamenii din jurul nostru. Se putea spune ca doar cei mai bogați își permiteau asta. Atât părinții, cât și bunicii mei au calatorit în vremea comunistă ca sportivi și antrenori de elită, dar singurul care a putut și a continuat să o facă și după 1989 a fost tatăl meu biologic, care lucra ca și comentator sportiv pentru postul național de radio. 

Călătorii internaționale 

Vara anului 2006 a fost cea care a inclus primele mele călătorii în străinătate. Aveam 17 ani și nefiind încă majoră, nu puteam părăsi țara fără un acord semnat de părinții  mei în fața unui notar. Chiar și pentru o ieșire din țară în care eram însoțită de unul dintre ei, era obligatoriu ca celălalt să-și exprime acordul în scris. 

Prima călătorie pe care am făcut-o doar cu mama a fost la o competiție sportivă, un Campionat European de Box Feminin în insula Sardinia, Italia. De fapt am mai povestit puțin pe aici despre experiența primului meu zbor cu avionul. Ca țară, încă nu intrasem în Uniunea Europeană, urma să se întâmple asta peste jumătate de an, la 1 ianuarie 2007. După acest moment lucrurile au început să fie mult mai ușoare. 

A doua călătorie a fost două luni mai târziu la o altă competiție, de data aceasta un Campionat European de Natatie în Budapesta, Ungaria. Tatăl meu biologic mergea în calitate de comentator sportiv și urma să se deplaseze cu mașina personală, așa că i-a spus mamei că ar vrea să mă ia cu el. Ea a spus da. Am petrecut 10 zile urmărindu-mi săritorii și înotătorii preferați în direct, făcând slalom de la un bazin la altul, bucurându-mă la maxim de atmosferă și vizitând orașul Budapesta în puținul timp care îmi mai rămânea. Cea mai frumoasă surpriză a acelei călătorii a fost participarea mea alaturi de echipa noastra nationala de natație la petrecerea de închidere, organizată doar pentru sportivi, unde i-am intalnit personal pe cativa dintre favoriții mei și m-am putut fotografia cu ei. 

Anul următor, în august 2007, am petrecut o lună întreagă singura în străinătate. Am mers să fac un curs de spaniolă la o școală de limbi străine pe care o găsisem online. Se numea Enforex și, fiind acolo, nu numai că m-am îndrăgostit pe veci de Barcelona dar mi s-a deschis o lume intreaga de posibilități. Așa ca voi considera mereu acel moment  un ”înainte” și un ”după” în viața mea. 

La doar 18 ani organizasem singură prima mea călătorie. Părinții pur și simplu m-au lăsat să plec, au avut încredere în ideile mele, în estimarea mea de costuri, în capacitatea mea de a avea grijă de mine și de a mă adapta la un mediu nou. Dar cred că nu și-au imaginat niciodată schimbarea pe care experiența Barcelona o va provoca în viața noastră de familie și în fiica lor. Mama își amintește că atunci când m-am întors din Spania eram atât de diferită, de parcă dintr-o dată locul meu nu mai era în România. Și-a dat seama atunci că momentul în care voi pleca de langa ea în căutarea unor noi direcții nu avea să fie prea departe.  

 


Cu toate astea însă, nici în visele mele cele mai mărețe, nu mi-aș fi putut imagina tot ce urma să fac după acel moment: multitudinea de călătorii aproape și departe, schimburile culturale, mutările în țări atât de diferite de a mea, experiențele de lucru cu oameni de diferite naționalități… dar despre asta … cu altă ocazie. 


Pentru versiunea in limba spaniola aici.

No responses yet

Deja una respuesta

Tu dirección de correo electrónico no será publicada. Los campos obligatorios están marcados con *

Animated Social Media Icons by Acurax Wordpress Development Company
Visit Us On FacebookVisit Us On InstagramVisit Us On Linkedin